Mândria

Pe-a omului mândrie e scris cu slove-amare
Un cântec de pieire ce duce-nspre mormânt,
Un suflet, o suflare, o ultimă grăire,
Un dor de soartă bună uitată pe Pământ.

Dureri neîncetate și focuri reînviate
În tine ard aievea prin biciul celui Sfânt,
Căci n-ai știut în vremea mândriilor deșarte
Să afli locul tău de muritor plăpând.

În chinuri arzi acuma trecând în neființă
Și-n tremur paște-n focuri credința ce-ai pierdut
Când tu născut din ceruri botezul de credință
L-ai risipit prin falsul păcatului cuvânt.

Din nouri tu renaște de crezi în nemurire
Si sufletul în trupu-ți amar adu-l pe cale,
Reînvie dacă poți și-ndreaptă din orbire
Un biet trup de pământ ce astăzi plânge-n jale.

Fii mândru de ce ai dacă-ți mai simți suflarea
Arginții să-i înumeri și salbele la gât,
Ce de atunci prin fiare ți-aduceau alinare
Cu greutate astăzi ți-apasă pe mormânt.