Marea - percepții înnodate

Un mic albastru pe o hartă neschimbată de vreme

Ce poartă-n depărtări infinitul privirii rătăcit în apus,

Ne cheamă-n condei printre valuri eterne

Nesfârșitul chemării prin glasul nespus.

Izbite de margini sunt fricile grele

Și stropi de speranță aruncă în jur

Tot, alge și păsări și prafuri de stele,

Priviri rătăcite infinite-n apus.

Imagini de soare reflectate în chinuri,

O punte și oameni avizi de trăire,

Nisipuri și ape umplute de chipuri,

Cu toții o mare, orizont, nemurire.

O spumă de vise așternute pe pături,

Un stol de copii neopriți să zâmbească,

Salvarea trezind salvamarul din gânduri

Și valuri uitând chemarea s-oprească.

O ploaie de vară și stropi sar pe buze

Acolo de unde sărutu-și îneacă

O ea și un el ca două meduze

Zâmbind înspre norii ce-așteaptă să treacă.

O velă cu pânze, o barcă-n plutire,

Un semn de schimbare prin trecerea sa,

Geamandura aproape, tot mai aproape de oameni

Și oameni departe, tot mai departe de ea...

Balchik, faleză,

02.07.2016,

orele 14.00 - 15.44