Mântuirea!

Mântuiește Doamne luna, stelele și Cerul Sfânt,

Căci noi, oameni cu păcate veștejim un biet pămant!
Mântuiește Doamne iarba, lunci, copaci de întristări,
Și adu Doamne speranța ce-i demult pierdută-n zări!
Mântuiește Viața noastră iar pe noi du-ne-n abis,
Și golind din al meu suflet, fă-mă să trăiesc un vis!
Mântuiește omenirea din păcat și frământări
Și adu Doamne Lumina pe pierdutele cărări!
Izbăvește-ne natura, dă-ne Doamne verzi câmpii,
Nu privi în suflet omul, unde nu te vei găsi...
Că de asta va fi soarta, să primim dupa trăiri,
Mântuirea va fi dusă, Doamne ne vei părăsi!
Mântuiește răsăritul și îndreaptă fața ta
La omul ce de păcate, capul nu-l va ridica!
Luminează mintea noastra, gândul nostru de apoi
Și îndreaptă-n nemurire viața plină de nevoi!
Mântuiește-ne destinul, fă-ne Doamne să iubim
Cu ochi calzi spre veșnicie fără teamă să privim!
Biruiește-a noastră teamă să putem să mântuim,
Renunțând la răutate, un pierdut demult destin!
Mântuiește-ne cuvântul, randuiește-al nostru gând,
Căci TU Doamne, numai unul, ești Stăpânul pe Pământ!
Mântuirea Ta din Ceruri dă-o astăzi s-o simțim
Iar noi, toată omenirea, îți vom spune... Te iubim!

Amin!