aceea în care cerul îmi vorbește prin nori,
strălucindu-mi chipul fixat
de gândul furat de amintirea plecării.
Lumina e stinsă
prea devreme ca ochii să-mi poată vedea în întuneric
imaginea Ta de dincolo de luminile
Eternei despărțiri...
Nemișcat în trăire,
Respir prin inima ce băte pentru fiecare strop de iubire
pe care l-ai așternut necontenit
în sufletul meu de copil.
Trăiești prin mine
Ca o revelație care niciodată nu se va opri să răzbată,
precum într-un film cu final infinit
Tu îmi ești Eroină...
Ar fi trebuit să-ți scriu altădată,
pe vremea când TE IUBESC nu îmi fura îmbrățișarea ta,
în acel timp în care porțile Raiului
nu erau decât o proiecție a unei lumi atât de îndepărtate.
Ar fi trebuit să te sun, să te aud, să te văd, să-ți zâmbesc
oricât de departe tinerețea m-a furat pentru sine
de dincolo de lume, aici, acum, prea târziu...
prea tardive-s regrete...
Încă te mai aștept și-ți scriu pentru că oriunde ai fi
Tu îmi citești în suflet
printre cuvinte a căror litere tu m-ai învățat să le rostesc
într-un abecedar perfect al unei copilării fericite.
Sunt viu însă vie-mi ești asemenea,
eu printre lucruri și oameni te urmez pe Pământ
la o oră târzie te privesc și te simt printre stropii de ploaie,
întind palma și te prind în pumn...
DE ASTĂZI N-AM SĂ-ȚI MAI DAU DRUMUL!
03.07.2017, ora 02.20.
