Firul vieții curge alene derulând un film cu actori
Ce își joacă rolul vieții printre mii de călători.
Timpul trece printr-un filtru imprimat cu amintiri,
Îmbibat în fericire și în sute de iubiri.
Printre sutele de trepte orice clipă a mai rămas.
Lumea-și strigă infinitul cățărând ai sorții nori
Cu privirea larg deschisă înfundată în fiori.
Infinitu-i realitatea ce pornește dinspre ieri
Zămislindu-și viitorul cu urcușuri și căderi.
Ziua-și rupe-n prag cortina plictisită a mai visa
Mii de file-ntr-o poveste ce se pierde-n urma sa.
Orizonturi fără margini se-nfiripă nesfârșit
Compunând o epopee cu finalul fericit.
Noaptea-și tremură de teamă luminând către Pământ
Printr-o lună de speranță, un lăcaș de oameni, Sfânt.
Deznodământ...
Universul ne stă martor pentru-al nostru brav destin...
Într-o lume infinită, cel mai greu e să iubim.
Plini de dragostea de sine întorcându-ne spre ieri
Ne-nțepăm grav în ciulinii efemerelor plăceri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu