Fix la limita luptelor dintre generații suntem noi, tinerii care cu 10 ani în urmă eram considerați de cei mari, asemenea tuturor celor care la vârsta de 20 de ani încercau să scoată capul în lume, “fără experiență” ori poate chiar mai rău, generația tinerilor care “nu se pricep la nimic”. Un lucru care m-a motivat să mă implic, din dorința de a demonstra că și noi, cei din urmă avem capacitatea de a schimba lucrurile, de a ne face remarcați și a ne oferi mai departe ca exemple pentru generația noastră. Master, cursuri, specializări și în paralel cu ele muncă și iar muncă, zeci de proiecte transpuse în idealuri pe care în majoritatea lor, le-am îndeplinit, câștigând acea experință de care cei mari îmi spuneau că face diferența.
În multe dintre idealuri am pornit de la 0, ori poate de la 1... un oraș fără posibilități, colegi care (ca și astăzi) alergau spre orașele mari către o viață mai bună, decizia întoarcerii în orașul natal fiind de cele mai multe ori considerată una neinsprată, riscantă, ori de ce nu... mediocră. Eu în niciun moment nu am văzut-o însă astfel. Pentru mine, reîntoarcerea a însemnat într-adevăr o provocare însă nu un motiv de a lăsa capul jos, ci unul de a învăța, umil, cu greșeli și în cele din urmă, cu realizări care însă nu m-au făcut musai mândru ci mai degrabă bucuros că și aici se poate, că Râmnicul renaște, că suntem cu toții parte dintr-o imagine mai bună pe care tinerii o merită și o creează, că administrația nu mai e ca înainte, atât cât o înțelegeam noi, că și noi avem un cuvânt de spus și ne putem reprezenta idele atunci când le avem.
La 9 ani după primul pas pe scările Primăriei, i-am descoperit respectul, nu doar privind în jur, ci valorificându-i sarcinile, resonsabilităție. Am rămas același tânăr reîntors, curajos, însă asemenea jocurilor de strategie pe care majoritatea le jucăm, cu mai multe arme de a lupta nu împotriva cuiva ci mai degrabă într-o echipă consolidată de timp, de schimbare, de înțelegere și mesaj de unitate.... echipa râmnicenilor!
Nivelul 1 a devenit 5, ori poate 6, în timp ce multe din mentalitățile în care m-am întors s-au schimbat vizibil. Concomitent, mulți dintre oamenii buni și tinerii s-au întors alături, devenind o echipă, asumându-ne totodată că rămânerea acasă va însemna eforturi, suferințe și dorințe pentru ca împreună să putem trăi o viață mai bună chiar și aici, acasă. De la 6 la 10 mai sunt atât de multe lucruri de făcut și pentru asta zilnic se întâmplă lucruri, se pornesc noi idei, se fac pași mărunți dar se fac pași. Astăzi avem însă nevoie de timp pentru ca ideile să devină realitate iar proiectele să prindă viață, de încredere și un strop în plus de noroc.
Și că veni vorba de echipă și de statutul de a fi râmnicean, întotdeauna am crezut că aceste două contexte sunt sinonime cu buna credință, respectul, locul de “bună ziua”, prietenie. Trăim într-un oraș mic în care avem posibilitatea de a ne respecta ori nu. Alături de primii, cei care știu ce înseamnă educația și respectul, încrederea și spiritul de echipă vom putea schimba multe în bine. În preajma celorlalți care utilizează facebookul și mediul social doar pentru a bârfi, jigni, arunca cu noroi, exprima frustrări și lipsa de realizări, vom involua inconștient și ireversibil.
E alegerea noastră de ce parte vrem să ne așezăm! Să nu uităm ca de fiecare dată când citim frunstrările cuiva într-o direcție sau alta să ne punem întrebarea dacă aceasta este realitatea ori o nouă fiolă cu otravă. Eu nu am crescut cu otravă, ci cu dragoste și respect, asemenea multora din cei care astăzi trăiesc viața simplă de râmniceni, iar respect este ceea ce peste ani îmi doresc să crească din solul faptelor de astăzi. Indiferent din ce unghi viața mă va așeza, îmi doresc să rămân același om, pe care eu, familia și cei din jur să se poată baza, pe mine și cu același zâmbet. Între timp însă, voi remania atitutudinea pe Facebook și, în acest spațiu al lumii pe cât de virtuale, pe atât de reale, mă voi lăsa înconjurat doar de oameni împreună cu care vom putea construi. Pentru că nu poți gândi de unul singur pozitiv și pentru că mereu am crescut că orice start trebuie luat pornind din Conștiință.
Ești un fericit dacă în (doar) 30 de ani ai căpătat experiență și (mai ales) conștiință, autoprezentându-te ca exemplu pentru confrați. Mulți n-au reușit asta într-o viață. M-a atras textul pentru că problema „tinerei generații” mă preocupă de peste 20 de ani, aceasta fiind una centrală în viața spirituală a momentului istoric interbelic. Lupta între generații te-a mânat în luptă, ajutat fiind de entuziasmul tinereții. Ai vrut să demonstrezi că și cei de 20 de ani pot mișca munții din loc. Ai acceptat provocarea de a te întoarce în orașul de baștină. Ai avut norocul să fi promovat politic, iar vocea să-ți fie ascultată. Vorbești de comunitate, unitate, echipă. Lucrul ăsta mă face să gândesc la ceea ce Mircea Vulcănescu numea, părintește, „solidaritate de generație”, văzută ca o primă articulare a inserției sociale (culturale). Interbelicii ne pot oferi modele, iar unul dintre modelele care se impun tocmai prin virtuțile lor analitice și critice este cel al „generației”, datorat filosofului mai sus amintit. Apropo de model/exemplu, e puțin arogant să te oferi singur drept exemplu pentru generație. Înțelept e să lași pe alții să te considere astfel. Ți-o spun prietenește, chiar dacă zici că ai ajuns la experiență și conștiință. A fi râmnicean nu e un statut, ci un dat geografic. Sunt de acord cu tine că trebuie să te sprijini pe oameni alături de care poți construi. Întrebarea mea este câți astfel de oameni mai sunt la Râmnicu Sărat? Mare atenție la compromisul politic. Revin la interbelici și-ți spun că Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Emil Cioran militau pentru primatul spiritualului față de politic. Nu-ți pot dori decât succes în închegarea la Râmnic a unei generații solidare, în spiritul celei visate de tinerii de la „Gândirea” ori „Criterion”.
RăspundețiȘtergere