Râmnicu Sărat nu mai este de mult un simplu oraș de provincie. Chiar dacă s-au asfaltat 50 de străzi în ultimii 10 ani, chiar dacă avem un spital reabilitat și dotat, chiar dacă avem un Complex Brâncovenesc modernizat cu fonduri europene, paradoxal, fără a ca numărul turiștilor să crească substanțial, NU acestea sunt argumentele care ne fac să sperăm, care dau încredere și umanizează o comunitate, nu aceasta este cartea de vizită a comunității din care facem parte, nu pentru acestea suntem cunoscuți la nivel național și pe alocuri, timid dar existând pe harta internațională, ci prin OAMENII pe care Râmnicul îi are și i-a avut, prin CARACTERELE care se nasc și s-au născut aici, prin VIZIUNEA pe care aceștia au dobândit-o și care, de multe ori, a depășit granițele limitărilor pe care înșine ni le-am impus în a vedea dincolo de întunericul propriei neîncrederi, lumina izbăvitoare a optimismului, motivației și succesului. Avem și astăzi scriitori, pictori, sculptori, oameni de cultură, profesori dedicați, medici cu renume, pasionați de istorie și geografie, iubitori de urbe, oameni dedicați care pun ceea ce SIMT și ceea ce SUNT mai presus de toate! Căci de aici a pornit totul și de aici au pornit toți! Dumnealor, ca tânăr, le transmit că ne fac cinste, că avem nevoie de dânșii, că ne MÂNDRIM cu fiecare râmnicean care într-o mare de încercări, aflăm cum REUȘEȘTE, dovedind că nimic nu e imposibil, că barierele sunt de fapt propriile noastre limitări!
Rar îmi amintesc în sutele de conversații purtate cu oameni din țară și de afară să ne fi reperat cineva cu laude despre măreția orașului, într-o vreme în care oportunitățile unui oraș ca Râmnicul se bat cu cele ale oricărui oraș de teapa sa și atât, însă FOARTE DES și mereu, și în vremurile acestea, când zilnic lucrăm și eronat susținem ideea că “Suntem un oraș mort”, sau „nimic nu se mai poate schimba”, ieșim în lume cu OAMENII de aici, care în vremurile pe care le trăim, încearcă cu ONOARE și RESPONSABILITATE, atât cât pot și după câte resurse au, să lase o urmă de MENTALITATE, o amprentă a statutului VIU de râmnicean, luptător și promotor al unor valori și trăiri pe care mulți dintre noi nu am contenit a le recunoaște, deci a le avea.
Cât despre oameni, despre noi, antagonici, să căutăm totuși oglinda…
Trăim într-o perioadă a pesimismului, a neîncrederii, a manipulării, o vreme în care cel mai ușor este să te raportezi la celălalt! Nu mai avem oglinzi, nu ne mai privim în ele, nu ne mai vedem corect, totul devine ireal, virtual. Am dispărut din propriile vieți și în imaginea pe care ne-o proiectăm dincolo de oglinda imaginară în care ne privim, luptăm, mulți, majoritatea, pentru a ne apăra stropul de PERFECȚIUNE la care mai nou tindem, în care ceea ce spunem noi este ADEVĂRUL, ceea ce credem noi este DREPTATEA, ceea ce oferim este maxim ceea ce putem da! De aici, perfecțiunea nu mai arată perfect, adevărul nu mai are valoare iar dreptatea se împarte după alte criterii, de cele mai multe ori, iar în lumea imaginară cu care ne mulțumim, așa suntem, goi de dreptate, imperfecți și de multe ori imorali. Ar fi mai ușor să înțelegem, poate, ce nu suntem căci altfel vom descoperi în curând ce nu vom fi niciodată, ori că nefiind astăzi, nu vom fi niciodată. Am fost obișnuiți să ne mințim, înșine, iar când altcineva o face, preferăm să nu mai reacționăm, acceptând irealul ca parte din viața noastră, fără reacție ori făcând pasul înapoi. Deseori, am renunțat la moravuri și la regulile nescrise ale societății care ne-ar putea individual duce către sentimentul fericirii și al mulțumirii de sine, neînțelegând că ura generează ură, că jignirile produc haos, că manipulările produc subordonare, iar lipsa controlului asupra propriilor vieți ne va conduce, pas cu pas, către dispariția morală, spre neînsemnătate, punându-ne sub controlul altora.
Deci, ce ușor ne-am putea trece de la imaginea perfecțiunii, în subjugare. Și nu sunt sigur că asta se vrea, sigur fiind că asta se poate, că pentru acest fapt mulți concură, că doar filmul acesta văzând la televizor, aceștia suntem, aceștia devenim, oameni și nu OAMENI, în era cunoașterii, trăind în uitare perpetuă…
Am uitat să trăim cu SUFLETUL, nu sub impactul oglinzii imaginare!
Am uitat să ne ACCEPTĂM așa cum suntem, să ne încurajăm, să ne susținem, să ne spunem, chiar și atunci când pare că nu mai avem puteri, fiecare după locul în care ne aflăm, că suntem puternici și că vom reuși!
Am uitat să fim OAMENI, nu asfalt!
Am uitat să fim ambițioși și nu timizi, crezând în noi, precum istoria poporului român a crezut cu sute de ani în urmă în prezent, luptând pentru el! De fapt, AM UITAT, înseamnă NU NE PASĂ, NU VREM ori NU NE PROPUNEM!
Însă dacă tot existăm și nu avem nimic de pierdut în a încerca, să încercăm SĂ FIM mai mult și să judecăm mai puțin, iar atunci când o facem să fim verticali, împliniți cu propria CONȘTIINȚĂ, în care dacă până acum nu am crezut, de astăzi să o facem!
SĂ ÎNCEPEM de astăzi, nu de mâine!
#peNOI #PUTEMdacăvrem #peceputemFI #peOAMENI #cuCALITĂȚI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu