Din lumea noastră…

Să ne rugăm la bine, la rău toți ne îndrumă
Să ne dorim ca cerul să ne vegheze calea
Să îngropăm securea trăirilor deșarte,
Să fim chiar noi elanul, să fim chiar noi schimbarea!

Să fie-n noi schimbarea de dincolo de fapte,
Reinventând prezentul, vom scoate din trecut
Lumina ce se aprinde și flacăra de strajă,
Să fim chiar noi exemplul, spre care ne-am născut.

Ne trebuie speranța, căci lumea se destramă
Eroi din noi să naștem, vom regăsi și calea,
Îndemnul ne unește, iar sfântă e credința,
Că dincolo de noi, ne va unii chemarea.

De vii noi încă suntem, cu inimă în piepturi,
Vom regăsi un tulbur ce caută dreptatea,
Departe pare ziua, departe în răspunsuri,
Aproape suntem noi, tot exersând uitarea.

În ceasul cel din urmă căința ne va prinde,
Am fost noi oare demni, ori oare ne-am pripit?
De vesel fu momentul aducerii pe lume,
Azi tragic este drumul pe care am nimerit.

Se vor mândri părinții văzându-ne suflarea?
Când cearta ne conduce în loc să fim uniți?
Purta-vom cuviință și numai gânduri bune,
Să ducem felinarul dreptății-n asfințit!

Ne cerem drepturi oarbe, când falsele impresii
Înlocuiesc dreptatea, cu ochii larg deschiși,
Vor construim Regatul, cu pleoapele unite
Aceia ce prin bine, în viață-or izbăvit.

Suntem ceea ce astăzi, eternul proiectează,
Dar nu-nțelegem scopul spre care ne-a creat,
Suntem aceia care cu dragostea de oameni,
Putem salva o lume, ori construi-un regat.

Prin locuri necălcate, ne-om duce pașii repezi
Și repede ne stingem în flacăra uitării,
De-am învia în cuget, de-am înțelege scopul,
Am pune capăt fricii și-oprire nepăsării.

Ei ne-ar lovi cu sape și ne-ar curma suflarea,
Ne-ar îngropa-ntre lemne și oase ne-ar lăsa
Ei și-ar dori finalul, dar vom urma chemarea,
Căci Dumnezeu ne ține mai strâns în mâna sa!

Prin ochi mamei mele, trăiesc printr- o speranță,
Ce-apare dimineață și naște tresărire,
Ea poartă-n gânduri simple o cale-n cutezanță,
Aceea e respect! Aceea e iubire!

Râmnicu Sărat, 14.11.2019, ora 22.15,  Începutul Postului Crăciunului