Merităm...

Merităm să zâmbim, să fim fericiți, 

Merităm să plutim, în lume, uniți!

Merităm să visăm, prin noapte și zile, 

Merităm să uităm, tot ce nu e bine!

Merităm să cunoaștem ce e-nțelepciunea,

Merităm să greșim, căci astfel e lumea.

Merităm să ne fie prieteni, aproape,

Merităm să ne ținem de ispite departe.

Merităm să trăim, o iubire perfectă,

Merităm să fim unici, într-o lume defectă!

Merităm s-avem haz, să râdem în hohot,

Merităm să sperăm, uniți de un clopot!

Merităm să creăm tot ce nu există,

Merităm bucurie, căci viața e tristă!

Merităm să ne fim reciproc libertate,

Merităm să ne-aducem sclipiri și dreptate.

Merităm tot ce alții nu au avut,

Merităm ce n-a fost vreodată-n trecut!

Merităm! Tot ce facem, e să cerem mereu,

Merităm, dar primim doar ce Vrea Dumnezeu!

Popas…

Privim spre cer din unghiuri diferite,

E tot o liniște, un tremur și o teamă,

Nu știm ce-n astă zi ar fi mai bine

Când dorul și iubirea în cor acum ne cheamă.

Totul se mișcă, dar minte-ai nemișcată,

Nu recunoaștem nimic din ce trăim,

Azi, când povestea, cu un baiat și-o fată

Încearcă să dea sens la tot ce noi iubim!

Prea lesne am lăsat momentul să decidă,

Prea simplu am trântit și ușa după noi,

Ne-am dezbrăcat pe rând de dragostea timidă,

Și ne-a învins iar ploaia, pe rând, pe amândoi.

În vremuri ca acestea iubirea biruiește,

Acolo e puterea, în suflete mereu,

Când timpul e mai greu, să-ți spui: “mai mult iubește”,

Căci veți ieși la braț din greu cu Dumnezeu!

Iar calea cea aleasă e doar nerenunțarea,

Nimic nu e ușor, vei cățăra și munți,

Nu astăzi e sfârșitul, nu părăsi cărarea,

E doar popas, contează - doar unde vrei s-ajungi!

Rece pâlpâie oricât, atare lumea astăzi, lumina nu e, m-am trezit…

Mai rece de atât nu se poate,

Au înghețat dorințele și gândurile rând pe rând,

Se scutură bruma ultimelor trăiri ce luptă și răzbat

Se zbat…

Pâlpâie ultima lumină dintr-un suflet ce altădată

Te orbea cu razele sale de fericire

Vedeai un om, însă întâlneai un înger

Astăzi căzut…

Oricât ai încerca să îți explici ce se întâmpla

Nu poți decât să tresari și să încerci să nu mori!

Viața nu are buton cu opțiune de derulare a timpului

Și nici timpul - viață…

“Ia ca atare” e doar o minciună pe care sufletul nu o acceptă,

Inima nu o simte, iar mintea confuză de atâtea întrebări

Fără răspuns și noimă, o respiră iar și iar,

Până la sufocare…

Dintr-odată lumea nu mai există

Totul se imparte la 2,

Oameni care au pierdut semnalul iubirii

Temători…

Astăzi nu are sens, e doar un zbucium în care

Totul se simte în interior ca atunci când

Fără să vrei, ai consumat iubirea ca pe niște substanțe

Interzise… 

Lumina vine din Rai,

Însă de ce nu văd lumina de aici de unde sunt?

Unde am ajuns să trăiesc,

Sau să mor…?

Nu e niciun cântec care să spună ceea ce simt,

Aud doar versurile tăcerii tale într-un cor

Ce agale-ți duce pașii pe

Valsul uitării…

M-am trezit din somnul zilelor de iarnă

Sunt viu, nevătămat de loviturile vieții…

Am rezistat eroic celor ce mă vor jos să fiu,

Nu însă și ție…

Noapte de iarnă!

De ce întunericul nu-mi spune nimic

Acum când tăcerea-i tăioasă și grea

Și cum să fiu mare, când sufletu-i mic

Cu cine s-o-mpart și… cine să-mi dea?!

În tâmple se simte cum se zbate tăcerea,

Plămânii se umplu de aerul greu,

De unde speranță, când totu-i plecare?

Și unde om fi Noi, c-aici sunt doar Eu..?!

Lumina o caut, dar azi felinarul

Își pâlpâie focul în flacăra sa,

Atâta-ntuneric, tot atât mi-e amarul

Să fie-nviere, sau doar… noaptea grea?!

Ori, poate e iarna, iar frigul ne poartă

Trăirea prin ocne de ger și de dor,

De-așa-i vom lăsa deschisă o poartă,

Căci iarna-i cu geruri, iar geru-i amor!

Mai reci ori mai calde, sunt zile nefaste,

De ninge ori vântul pătrunde, sau ploi,

Să stam tot cu gândul la verile noastre,

La mare, căldură, iubire și… Noi!