Imagini derutante...

Ipoteze...
Firul vieții curge alene derulând un film cu actori
Ce își joacă rolul vieții printre mii de călători.
Timpul trece printr-un filtru imprimat cu amintiri,
Îmbibat în fericire și în sute de iubiri.

Viața e un glob de sticlă ce respiră pas cu pas
Printre sutele de trepte orice clipă a mai rămas.
Lumea-și strigă infinitul cățărând ai sorții nori
Cu privirea larg deschisă înfundată în fiori.
Infinitu-i realitatea ce pornește dinspre ieri
Zămislindu-și viitorul cu urcușuri și căderi.
Ziua-și rupe-n prag cortina plictisită a mai visa
Mii de file-ntr-o poveste ce se pierde-n urma sa.
Orizonturi fără margini se-nfiripă nesfârșit
Compunând o epopee cu finalul fericit.
Noaptea-și tremură de teamă luminând către Pământ
Printr-o lună de speranță, un lăcaș de oameni, Sfânt.

Deznodământ...
Universul ne stă martor pentru-al nostru brav destin...
Într-o lume infinită, cel mai greu e să iubim.
Plini de dragostea de sine întorcându-ne spre ieri
Ne-nțepăm grav în ciulinii efemerelor plăceri.

Semințe de duh!

Eul risipitor!
...Creați am fost din viul glas al tainicei iubiri,
Din sufletul făr’ de păcat din care ne-am născut,
Noi din țărâna toți ieșim și-apunem amintiri...
Ajungem să uităm de ieri, de noi și de trecut.

Eul - creștin!
Când ploaia-n cap mă va lovi,
eu brațele voi duce
Din stânga – n dreapta inimii și voi forma o cruce!
Prin trupul meu, necredincios,
lăsa-voi rugăciuni,
Căci știu că doar din Dumnezeu pot izvorî minuni.

Eu în genunchi mă voi opri
și-oi izbăvi o rugă,
Cerându-i îngerului meu la Domnul să o ducă.
De-oi reuși să-mi iert,
plângând, din faptele-mi greșite
Voi face asemenea iertând păcate înmiite.

Când glasul meu Dumnezeit
va spovedi uitarea
M-oi limpezi și-am să alung cei-i rău chemând iertarea.
Lăsa-mă-voi în mâna lor...
în ceasul cel din urmă,
Și pas cu pas, voi reînvia.... un pacatos în turmă.

Din aerul fără sfârșit
crea-voi legământ,
Cu Domnul ce de e Sfânt Sus, e Sfânt și pe Pământ.
În suflet viu purtându-l vom....
urma spre nemurire
Și chiar de vom muri,
pe noi,
din florile cele de soi
Și din pământul fără grai....
Va înflori iubire!

Despre cum își fac unii curaj să intre în politică!

Vreau să fiu politician,
Am decis, asta mi-e soarta!
Ce atâta muncă-n van
Când deschisă mi-este poarta?

Vreau să schimb ceva în viață 
Nu la ei, ci doar la mine
Să vedeți cum România
O s-ondrept eu către bine!

Primul pas, să-mi iau o vilă
Cu fereastre spre Apus,
Că de-o fi să iau decizii
Tre’ să vă privesc de sus.


Vreau s-audă toți de mine
Iar pentru a lor rezistență
Am cea mai solidă armă,
Traficul de influență!

Să răsune toată țara
Pentru toți am să mă lupt,
Bani, amante și dosare,
Ăsta politician corupt!

N-am să-mi ies deloc din fire
Și-am să judec diplomat
Rolul meu în România
E să devin condamnat!

Am să-mi fac platformă tare,
Și-o echipă fără minte
Deviza-i Manipulare
Ca să ajung Președinte.

De aici drumul e simplu
De vrem o decizie
O să facem un program
Bazat pe corupție!

Nu oricum, să știm de-acuma
Că de vrem sistem capabil
Furtul început de ieri
Tre’ să fie sustenabil.

Sunt, ca să fiu înțeles,
Cel mai parolist în toate
Și pentru al meu interes
Vă promit că fac dreptate!

Îmi asum ca pe prieteni,
Cunoștințe, rude-o mie
Virându-le miliarde
Să-i învăț economie!

Am să dau asigurare
Că de-am să câștig la vot
Pentru a țării “bunăstare”
Am să fur cât să pot!

Am să judec cu tărie
Și am să găsesc sincopa
Prin furt și prin nesimțire
Să răsune Europa.

Țara mea în Uniune
Să fie precum o divă
Ce-și induce aliații
Într-o tragică derivă.

Să ne știe mapamondul,
Statul va fi un bazar
Iar salariul cel mai mare
Va fi cel de bugetar.

Să nu spun că iau în calcul
Ca pentru pensionari
Să bag impozit în pensii
De o su’ de ori mai mari.

Educația mi-e mamă
Și-am s-o trec prioritar,
Cu un nou nivel – elită:
Analfabetism primar.

Cu o politică modernă
Pe-al nimicului concret
Am s-aduc spre dezvoltare
Viitorul tineret.

N-am să mint și-ncă de acuma
Vă promit impertinență
Tupeu, neglijență, greață
Și lipsă de competență.

Alături de-al meu alai
Eu vă jur pe ce-am mai sfânt
Că n-am să vă mișc un pai
Și-am să mă țin de cuvânt!

Feizbucu’ și românii!

Jur c-a luat-o lumea razna, îmi spun oriunde mă duc,
Și să vrei să dai o bere, n-ai cui… toți îs pe Feizbuc.
Am zis să schimb strategia, să ne vedem în online,
Căci urâții-n realitate, pe feizbuc sunt mult mai “shine”!

Azi băieții fără frică, la fotbal cei mai stingheri
Joacă toți în prima ligă, Feizbuc Football Manager.
Fetele cu telefoane și adidași de la Nike
De la 13 ani sunt Doamne, pe Feizbuc pentru un “like”.

Am tot zis c-așa e trendul dar n-ai cum să fii șmecher
Când de-ai scris ceva pe Feizbuc, nu primești măcar un “share”!
La engleză am 2 în teză și rămân și corigent
Dar nu-mi strică optimismul și pe Feizbuc dau “comment”.

Și să vadă profesora ce reacții am s-atrag,
C-am să pun nota pe Feizbuc și-n final am să-i dau “tag”.
Să demonstrez nedreptatea la New York am să mă duc,
Pân’ la  Zukkenberg în State, Patronul de la Feizbuc! 

Toți cu joburi lumintate și băiatul dar și fata
Lucrează din zi în noapte la “buzunarul lui tata”!
Mă gândeam să-mi iau de muncă însă unde să mă duc?
Cine să mă angajeze toată ziua pe feizbuc?

Când te trezești dimineața și gândești să-ți faci un rost
De vrei să-ți descrețești fața, pune-te și dă un “post”!
Dintr-un click dai rondul lumii, chiar de te simți mai ursuz
Dând cu “Scroll” în stânga-n dreapta, te deștepți cu Daily News.

De ai chef de o chermeză drumul cel mai simplu-l iei
De privești în partea dreaptă poți s-alegi din friends birthday.
De vrei schimburi de impresii, Feizbucu’-i mai bun ca ieri,
Dai un comm cu inimioară și-ai un video cu păreri.

Iar de vrei și calitate între-atâția nătăfleți
Știi că la 50 de likeuri, ai top 10 cu băieți.
Din atâta unitate, haideți să vindem un pont,
Să-și facă și cei de la țară pe Feizbuc un “user” cont.

Mântuirea!

Mântuiește Doamne luna, stelele și Cerul Sfânt,

Căci noi, oameni cu păcate veștejim un biet pămant!
Mântuiește Doamne iarba, lunci, copaci de întristări,
Și adu Doamne speranța ce-i demult pierdută-n zări!
Mântuiește Viața noastră iar pe noi du-ne-n abis,
Și golind din al meu suflet, fă-mă să trăiesc un vis!
Mântuiește omenirea din păcat și frământări
Și adu Doamne Lumina pe pierdutele cărări!
Izbăvește-ne natura, dă-ne Doamne verzi câmpii,
Nu privi în suflet omul, unde nu te vei găsi...
Că de asta va fi soarta, să primim dupa trăiri,
Mântuirea va fi dusă, Doamne ne vei părăsi!
Mântuiește răsăritul și îndreaptă fața ta
La omul ce de păcate, capul nu-l va ridica!
Luminează mintea noastra, gândul nostru de apoi
Și îndreaptă-n nemurire viața plină de nevoi!
Mântuiește-ne destinul, fă-ne Doamne să iubim
Cu ochi calzi spre veșnicie fără teamă să privim!
Biruiește-a noastră teamă să putem să mântuim,
Renunțând la răutate, un pierdut demult destin!
Mântuiește-ne cuvântul, randuiește-al nostru gând,
Căci TU Doamne, numai unul, ești Stăpânul pe Pământ!
Mântuirea Ta din Ceruri dă-o astăzi s-o simțim
Iar noi, toată omenirea, îți vom spune... Te iubim!

Amin!

Petrecere cu năbădăi!

Pe ritm de stropi ce sar din băți
Îmi duc eu pașii către tine,
Pe jos, mașina-mi-e-n garaj,
Ce poate fi acum mai bine?

Trezit din somn, încă dormind,
A luat din gripa mea motorul,
Căci dând o cheie am crezut
Că am pornit aspiratorul.

„Ce mama ta te-a apucat

Ca să mă lași desculț în baltă?

Tu chiar nu vezi c-afară plouă

O să mă facă cerul leoarcă!”

Încerc odat’, de două ori,
Ambițios stând în mașină,
Când deodat’ zării în bord
Că am rămas fără benzină.

Zic, asta e! I-am dat de cap!
Acuma știu care-i e rostul!
N-are mașina mea nimic,
În toate astea eu sunt prostul.

Așa c-o-nchid, o iau tiptil,
La papion și patru ace,
O-ntind spre ea, zicând umil,
„Să vezi gagică-mea ce-mi face!”

“Așa pe jos? De unde vii

Plouat, udat și în derivă?

Ia haide, sună un taxi!

Tu chiar nu știi că eu sunt Divă?”

Atunci îmi zic, bărbat sunt eu?
Femeia să știe de frică!
Răzbat în mine ca un leu,
Dar mă comport ca o pisică.

Își suie fusta în taxi, 
Și două genți ținute-n brațe
De-o-ntreb: “tu unde crezi că mergi?
Ori vrei să pleci la facultate?”

Și seara-i doar la-nceput.

Când totul pare în sfârșit,
Că merge bine ca pe roate,
Privirea ei fixată e,
Și gesturi de Brâncuși sculptate!

Eu, relaxat și plin de bine,
Prieteni zeci în stânga-n dreapta,
Când toți uitându-se la mine,
Mă fac atent că “Arde fata!”

Mă uit subtil către iubită,
Cu gânduri și privirea blândă,
Văzând încet cum se transformă, 
Într-o hiena stând la pândă.

În fața ei pe ritm de dans,
Privirea îi părea c-omoară,
O altă fată ce purta
Aceeași rochie de seară.

“E șoc, e tragedie, spume,

N-ai să-nțelegi nici dacă vrei

Tot ce-mi doresc acum pe lume

E să-mi bag mâna-n ciufu’ ei!”.

O potolesc, o bat pe umeri
În brațe-o iau, poate se-mbună,
E leu ca zodie, o-nțeleg,
Are trăirea mai nebună.

Ieșim la dans, duet, frumos,
Cu eleganță-n ruj și tocuri
Și pe deasupra niște glos,
Să strălucească-n mii de locuri.

Așa e ea, mereu mai șain,
Să fie-n toate peste norme,
Cercei frumoși, ceva mulat,
Să-și pună în valoare forme.

Așa și eu mă pregătesc
Arunc un pieptene prin freză
Și niște gel la mama lui,
De-i face părului pareză.

Cu toate astea-s realist,
Și-i dau și ei acum dreptate
Căci trebuie de m-a-nsoțit
Să fie cea mai bună-n toate.

Întrebarea existenței mele!

Când plouă, de ce tună? Când ninge, totu-i alb!
Când tună de ce lumea și-ascunde chipul dalb?
De ce în lume totul e numai un vacarm?

Când cerul e-norat iar Domnul face punți, 
Tu te ferești de ploaie, gândești că ai să fugi?
Dar tu de faci păcate, tu unde-ai să te-ascunzi?

Când pajiștea e verde, de ce călcăm pe ea?
Căci însăși ca o viață pierdută-n lumea sa
E iarba de sub tălpi ce moare-n umbra ta.

Când soarele răsare de ce nu îl primești?
Te umple de lumină, de razele cerești,
Ești doar un OM ce pururi în ochi n-ai să-l privești.

Când luna-n întuneric și-aduce perna sa, 
Ca ziua dusă-n urmă să poată sta pe ea,
Tu te întinzi pierdut și-adormi în lumea ta.

Când roua dimineții trezește somnul tău,
Când de în noaptea grea ți-apare Dumnezeu,
De ce-l gonești și-n suflet primești doar ce e rău?

Când ziua dulce-i totul, de ce dorești amar?
Iubirea ta păstrezi, când totu-a fost un dar, 
Ce Domnul ți l-a dat, pierdut azi în zadar.

Când ceața-ți umple traiul, când nu mai vezi nimic,
Când ești orbit de viața ce-n lume ai trăit,
Vei retrăi o clipă din tot ce ai iubit.

Când lumea ți se stinge, aprins ești în sfârșit,
De sufletul trăiește, iubește ce-a iubit,
E dragostea de sine prin care-a pătimit.

Și-n ceasul cel din urmă, amurgul când îl simți,
Când forțele se duc, când vrei scrâșnind din dinți,
Petrec ai tăi dușmani, iar tu încerci, te minți,
Să mai trăiești un dor, când tu te-ndrepți spre Sfinți!

În prag de necredință!

Privesc în jur dar bine... nu văd, e numai răul,
Clipind zăresc trecutul ce-n mine tot răsună,

Aș vrea să-mi urlu soarta din inima plăpândă
Să nască pui de îngeri și Fii de Dumnezeu.

Căci răul ce dospește în orice om ca tine
Își calculează pașii în mod necalculat,
Când altul îți preface tot ce e rău în bine
Tu știi doar să distrugi, te-afunzi tot în păcat.

Refuzi să crezi că omul mai are bunătate,
Respingi orice idee ce astăzi te-ar scăpa,
Crezând cu neputință că poți face dreptate,
Când singura dreptate nu e de partea ta.

Pornești în căutare când căutarea-ți surdă
Te-aruncă în prăpăstii căzând în golul lor,
Când tu rostești cuvinte iar răutatea-ți zburdă
Ești ars în necredință de-un foc mistuitor.

Căiește-te să judeci cu judecata-ți oarbă
Înfundă adevărul în căutarea lor,
A celorlalți ca tine ce au uitat să poarte
În sufletul lor loc și pentru Adevăr!

Dezleagă-te de rele, aruncă-le din tine,
Fă loc binevoinței să intre-n viața ta
Când te întreci cu răul, câștigă tot prin bine
Și-aprinde-te-n lumina ce-n veci te va veghea.

Voi încerca azi aprig să mă proptesc în cale, 
Voi face zid de bine cu mine-n calea ta,
Să simți azi adevărul, să te căiești cu jale,
Ai să descoperi umbra ce-n veci va lumina.

Nu poți dormi în noapte iar gândul ți se curmă,
Dorind să curmi la rându-ți în alții calde inimi?
Nu vei putea să dormi căci somnul cel din urmă
În patul cel din iad îl vei dormi pe spini.

Și vai de-amarul tău smintit de viață, tânăr,
Ce-ai înțeles greșit un rost ce-n stricăciune
Te-a dus orânduind o viață într-un cufăr
Răspunsul unei sorți... lipsit de fapte bune.

Oprește-te să lepezi cu fiecare faptă 
Tot ce e viu în tine ori ce a mai rămas,
Căci ceasul bate, ascultă! Iar Domnul dacă vine, 
Cenușa cea mai neagră ori păcura în focuri...
Asemenea vei arde pân’ răul tot ți-a ars
Ani...poate miliarde, ori poate doar un ceas!

Ruga celor ce scriu proiecte!

Mă-ndeamnă somnul să adorm când stau și scriu proiecte,

Visând prin versuri al meu dor, cel fără de defecte.

Cu pixul așternut din cot și buclele-mi sublime,

Pe foaia albă-ncerc să-nnod prin idealuri rime.

Din gol în gol priviri tresar când mintea-nverșunată

Crează-n nebunia sa un nume, un scop și-o dată.

Cu bradul drag în fața mea ce dă cu vârfu-n tindă,

Privind spre strălucirea sa, îmi vine Grupul țintă.

Închid un ochi gândind că vreau să nasc noi perspective,

Fiind de somn orbit creez Context și-Obiective.

Îmi legăn capul ce se-mparte în sute de bucăți,

Cu sens nebun, necunoscut, se nasc Activități.

Încep să calculez în gând iar gândul mi-e la zori,

De vreau să am un Rezultat, produc Indicatori.

Rămân în loc, mă relaxez și-analizez cu tact,

Căci dacă vreau ca să câștig, eu tre’ să am Impact.

Încet, încet să vadă A.N. că totu-i calculabil,

De am ajuns la un impact, să fie Sustenabil!

Buget, Resurse tre’ să am, pe firu-i aferent,

Ca să arăt că-s cel mai bun pe Plan de Management.

Cu pixu-n mână eu vorbesc: “Bă-s bun ca orator!

Și dacă stau să mă gândesc, mă pun Coordonator!”

Idei avem, Problema e…, îmi trebuie jucători,

Ce în context ERASMUS PLUS se cheamă Promotori.

Așa că-i strâng pe toți prin mail și-i chem la aplicat

Rugându-i să-mi trimită-n timp Mandatul completat.

Acum că totu-I pregătit, în plic proiectul sare,

Și de la Poștă-n frunte-i scris, Direct Evaluare!

Să Pregătesc, Implementez, să fac Diseminare,

Lipsește doar un singur pas: O mică Aprobare!

A.N., peste două luni:

“Bună ziua,

Vă informăm că proiectul dumneavoastră a fost aprobat în cadrul Acțiunii K.A.1 – Mobilități ale tinerilor, Programul ERASMUS PLUS!”

Dimineața devreme!

M-am trezit ca ursulețul, din bârlog împufoșat,
Larg cu ochii-n cronologiu, “Iarăși am întârziat!”
Sar din pat, arunc pe mine niște haine-aleator,
Îmbuc felia de pâine și o tai spre lucrător.

Ies din bloc, când numai gheață se așterne-n fața mea,
“Fir-ar mama ei de viață, și cu ea conducerea!”
Văd mașina, dau să intru, când se surpă-n jos zăpada,
Și pe scaunul din față se așterne alb corvoada.

O înlătur cu o palmă, dau o cheie și pornesc,
Dară când să fac la dreapta cât pe ce să mă bușesc.
Atunci zic, e 8 și 10, la ce să mă mai grăbesc,
Și c-un sfert și fără 10, tot acolo mă opresc.

Fug întins spre Primărie, dau salut la vreo doi-trei,
Când ajung, loc de parcare mai găsește dacă vrei!
Cu efort îmi găsesc unul, supărat c-ajung târziu,
Deschid ușa Primăriei, când de colo Nea’ Terțiu.

Zâmbitor ca niciodată, șapca-n cap ca-ntotdeauna
Mă salută deodată, respectuos îi întind mâna.
Urc pe scări, mă-nchin în capăt și ajung lângă birou,
Din cinci chei, una-i în broască, unde-i muncă-i locul meu!

Deschid cutia cu ceaiuri, îmi pun ceaiul în pahar,
Îi adaug apa caldă și-n final niște zahar.
Rar, încerc o degustare dar până să beau un strop
Mă grăbesc în perspectivă și deschid al meu laptop.

Nouă mailuri, trei mesaje, șapte massuri am pe mess,
Cinci pe Feizbuc, toți prieteni ce m-așteaptă ca să ies.
Îmi încep activitatea, zeci de pagini de proiect,
Necitind măcar o carte, deja mă simt mai deștept!

Zâmbitor, plin de dulceață, trec direct la conținut,
Făcând fiecare clipă, din prezent - moment trecut.
Ăsta-i felul meu din fire, optimist si plin de grai,
Precum spune Eminescu, “părul blong, ochii bălai”!

Rugăciunea pruncului de Rai!

În visul nopții pe când eu dormeam desprins de realitate

M-a luat în palme Dumnezeu spunându-mi să gândesc la fapte.

“Ești tânăr, fiul meu, ascultă și rupe-a lumii nălucire,

O viață ai fost trimis în lume să-ți umpli sufletul cu iubire.

Să fii smerit, să crezi în mine, cu fapta, trupul și-al tău gând

Și-am să-ți ofer cu bucurie o dulce viață pe Pământ.

Să nu renunți la Rugăciune și niciodată să mă pierzi,

Căci de trăiești pe-această lume, un țânc blonduț cu ochii verzi

E pentru c-am suflet viață  din cana binelui Ceresc

Ca să-ți arăt că de faci bine, atât de mult eu te iubesc!

Ți-am dat și glas și-auz și văzul, să simți și suflet și trăire

Ascult-al meu cuvânt trimis și umple-ți viața de iubire.

Pocalul meu e infinit, din el voi da ție de toate

De-oi ști să simți cu inima și să gândești mere la fapte.

Așa să fie viața ta, tu fiu bălai și bun la toate,

Căci am suflat din mâna mea, din pulberea făr’ de păcate.

”Să te naști tu și înc-o stea pe cerul ce sclipește-n noapte,

Să fii al ei și ea a ta, să mă slăviți prin drepte fapte.

….Tu Prunc de Rai și nu uita să-ți amintești în prag de noapte

Să te închini căci de-oi uita, uitate-ți sunt a tale fapte.”

Acum mă-ntreb, M-AM ÎNCHINAT?

Mai sunt eu vrednic de iubire?

Eu sper că da!

Căutând...

S-au scris cărți mii prin anii vieții,
Filosofând plin de venin,
S-au născut mulți ca să descrie
Prin vorbe-un neștiut destin.

Au trecut munți și-au văzut ape
Tot căutând ei plin de zor,
Crezând că vor afla dreptate
Mimând smerenie și-adevăr.

Discuții mii văzut-a lumea
Păreri, impresii plin de haz,
Dar au aflat c-a lor dreptate
E cât un pește într-un iaz.

Au dat din mâini, din cap, din umeri
Convinși că-n mijloc sunt chiar ei,
Un adevăr pe-acele vremuri
Ce astăzi sunt simple idei.

Au existat pentru-a cunoaște
Și-au căutat visând mereu
Când al vieții absolutul
Îl știe numai Dumnezeu.